Prevederi statutare privind dobandirea calitătii de membru C.A.R.P.


Art. 5
(1)
Pot deveni, prin asociere, membri ai C.A.R.P. Brăila persoanele fizice domiciliate pe raza judeţului Brăila, care au calitatea de pensionar, precum şi persoanele majore care au calitatea de beneficiar de ajutor social.
(2) Pot deveni membri ai C.A.R.P. Brăila şi membrii de familie – soţ/soţie precum şi copiii majori incapabili de muncă, aflaţi în întreţinerea pensionarilor sau a beneficiarilor de ajutor social, membri ai asociaţiei; se asimilează acestora salariaţii C.A.R.P. Brăila şi membrii lor de familie soţ/soţie.
(3) În cazul suspendarii pensiei sau a ajutorului social calitatea de membru C.A.R.P. Brăila se menţine pe întreaga perioadă a suspendării, dacă obligaţiile băneşti se achită regulat sau în cel mult 3 luni de la reluarea plăţii pensiei sau a ajutorului social.


Art. 6
(1)
Dobândirea calităţii de membru al C.A.R.P. Brăila se face pe bază de cerere individuală pentru înscriere, aprobată de preşedintele Consiliului director. Nu se poate dobândi calitatea de membru în asociaţie prin transfer de la o altă casa de ajutor reciproc. De la data înscrierii se dobândeşte calitatea de membru asociat al C.A.R.P. Brăila, sintagma care înlocuieşte pe cea de „membru al C.A.R.P. Brăila” în toate reglementarile interne şi actele juridice întocmite de Asociaţie.
(2) Pensionarii şi beneficiarii de ajutor social cărora li s-a aprobat primirea în C.A.R.P. Brăila plătesc o taxa de înscriere de 1% din pensie/ajutor social. Pentru membrii de familie, în sensul art. 5 (2), taxa de înscriere este de 1% din pensia sau ajutorul social al membrului titular al casei.
(3) Anual, va fi actualizată lista cu membrii asociaţi înscrişi între adunările generale, lista ce va fi anexată la Statutul înregistrat în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecatoriei Brăila.




ACTE NECESARE LA INSCRIERE


1. Din partea unui pensionar :


- BULETIN sau CARTE DE IDENTITATE in ORIGINAL;

- DECIZIA DE PENSIONARE IN ORIGINAL;

- CUPON DE PENSIE (cel mai recent posibil dar nu mai vechi de 4 luni) in ORIGINAL;


2. Din partea unui salariat cu varsta de 30 de ani impliniti :


- BULETIN sau CARTE DE IDENTITATE in ORIGINAL;

- ADEVERINTA DE SALARIAT (valabila 30 de zile).


S T A T U T U L

Asociaţiei C.A.R.P. Ana Aslan - Brăila

detalii aici ...

revista

PROGRAM DE LUCRU



de LUNI pană JOI

7:30 - 14:00

VINERI

7:30 - 13:30

 

ADRESA



SEDIU NOU

str.Nicolae Bălcescu,nr. 10, Brăila